800 de cadre didactice au descoperit cele mai noi tehnici de predare la Conferința de Educație Timpurie 2022

01/11/2022

În săptămâna 24-30 octombrie 2022 a avut loc cea de-a 8-a ediție a Conferinței de Educație Timpurie, eveniment care a oferit educatorilor, învățătorilor și profesorilor din învățământul primar o viziune inovatoare asupra procesului educațional în primii ani de viață. Ediția cu tema ”Educația vine din inimă” s-a desfășurat în Timișoara, București, Suceava și Chișinău, iar sesiunile de training susținute de cei 8 specialiși în educație din SUA și UK au avut drept scop integrarea stării de bine în procesul de învățare. Accesul cadrelor didactice din sistemul public a fost gratuit.

Alison Featherbe, câștigătoare a titlului Trainer of the Year la Nursery World 2021, i-a invitat pe educatori să reflecteze la motivația pentru care și-au ales meseria și i-a îndrumat către adaptarea obiectivelor și a parcursului personal și profesional la realitatea secolului 21. Nu în ultimul rând, aceasta a oferit o perspectivă actuală asupra calității actului educațional prin exploatarea oportunităților de învățare în rândul copiilor.

Sesiunea Alexandrei Chiorando, trainer cu peste 20 de ani de experiență în predarea și conducerea de școli și creșe private din Marea Britanie, s-a concentrat pe stimularea stării de bine, a comportamentului pozitiv și a autoreglării în rândul copiilor, actualizând nevoile emoționale, cognitive și comportamentale ale noilor generații.

În stilul său umoristic și dinamic ce a făcut-o cunoscută în întreaga lume, cu o prezentare concepută precum un spectacol, ”profesoara de fericire” Shonette Bason-Wood, a prezentat zece moduri de a crește potențialul unui copil printr-o abordare centrată pe dezvoltarea emoțională și cultivarea fericirii.

”Majoritatea a ceea ce învățăm și modul în care o facem are loc în contextul relațiilor”, a fost ideea cu care Stuart Stotts, autor, muzician și formator educațional, și-a început sesiunea de la București și Suceava. Acesta a oferit participanților o serie de tehnici și activități menite să creeze relații pozitive adult-copil prin muzică, povești și exerciții de creativitate.

Prin prezentarea sa, Martin Burder, profesorul care și-a petrecut ultimii ani dezvoltând un curriculum de wellbeing în instituții de învățământ, și-a propus să motiveze și să inspire cadrele didactice prezente la conferința de la București pentru atingerea potențialului maxim și a împlinirii personale și profesionale. Secretele psihologiei pozitive au fost împărtășite de acesta prin momente umoristice și muzicale.

Helen Battelley, formator cunoscut la nivel global pentru contribuția sa la creșterea profilului activității fizice din primii ani și la reducerea comportamentelor sedentare în primii ani de viață, a demonstrat modul în care activitatea fizică generează fericire și ambele conspiră la facilitarea învățării și formarea unui stil de viață guvernat de bunăstare. Aceasta a susținut prezentări în Timișoara, București și Chișinău.

Cu o experiență de peste 28 de ani în sisteme educaționale internaționale, Helen O`Donogue a conturat, pentru participanții din Timișoara, portretul profesorului din secolul 21 și a încurajat învățarea holistică, prin integrarea aspectelor aspectelor academice, cu cele sociale, emoționale și fizice.

Prin sesiunea sa numită ”Senzorial în educația din inimă”, Valentina Secară, fondatoarea Conferinței de Educație Timpurie, formator de adulți și promotor al educației timpurii în România, a subliniat importanța abilităților precum empatia, altruismul, adaptabilitatea și compasiunea pentru dobândirea succesului, oprindu-se asupra învățării senzoriale, atât de importantă chiar din prima zi de viață.