Kinderunity lansează aplicaţia mobilă care facilitează comunicarea între părinţi şi grădiniţă
Compania de IT românească Gentlab lansează varianta mobilă Kinderunity, prima platformă online care facilitează comunicarea dintre părinţi şi educatori printr-un set de instrumente virtuale inteligente.
Cu ajutorul Kinderunity, părinţii pot accesa de pe telefonul mobil sau tabletă informaţiile legate de activităţile zilnice de la grădiniţă, dar şi materialele educaţionale şi pot interacţiona în orice moment al zilei cu educatorii. Meniul zilnic al copiilor poate fi consultat în modulul Nutriţie, iar Fişa Medicală conţine informaţii actualizate cu privire la cele mai recente investigaţii medicale, alergii sau tratamentul pe care îl urmează copilul. Momentele deosebite de la grădiniţă pot fi împărtăşite în Galeria foto.
La rândul lor, managerii de grădiniţe şi pedagogii beneficiază de o mobilitate mai mare în administrarea activităţilor interne şi educaţionale. Platforma uşurează managementul grădiniţelor prin funcţii financiare inteligente, fişe electronice ale copiilor şi angajaţilor şi rapoarte de activitate.
Versiunea mobilă a Kinderunity permite şi o organizare riguroasă şi mai rapidă a curriculei, prin calendare de activităţi, rapoarte şi statistici, iar consultarea părinţilor este posibilă cu ajutorul chestionarelor şi al funcţiei Chat.
Folosind informaţiile primite de la părinţi, educatorii realizează un Profil personal al fiecărui copil, reuşind astfel să îi valorifice potenţialul şi să asigure îngrijirea corespunzătoare la grădiniţă.
Platforma Kinderunity fost creată în anul 2016, când Adrian Sita, General Manager Gentlab şi părinte, a observat că există o nevoie stringentă de adaptare a managementului grădiniței şi a mijloacelor de comunicare dintre educatori şi părinţi la ritmul alert al cotidianului. Pentru a se plia cât mai bine pe nevoile de organizare şi comunicare ale unei grădiniţe, în procesul de proiectare a platformei au fost implicaţi atât reprezentanţi ai grădiniţelor, cât şi părinţi.
„În calitate de părinte am simțit nevoia de a fi informat despre activitățile desfășurate de copilul meu în timpul programului de grădiniță. Timpul este cea mai importantă resursă de care dispunem cu toții. Astfel am gândit un tool bun la toate, platforma Kinderunity ce are în vedere contopirea celor două componente de administrare și comunicare”, Adrian Sita, General Manager Gentlab.
Aplicaţia care îşi propune să revoluţioneze sistemul de invăţământ preşcolar, este uşor de accesat şi utilizat. Grădiniţele care doresc implementarea Kinderunity pot contacta echipa Gentlab, care va oferi suport pentru introducerea datelor în sistem şi va susţine traininguri de utilizare a platformei pentru angajaţi. Părinţii îşi vor putea accesa contul de utilizator prin website-ul app.kinderunity.com sau pot descărca aplicaţia mobilă, gratuit, din App Store sau Google Play.