Vera Sposa se adaptează noului context și livrează la domiciliu rochia de mireasă pentru probă

01/04/2020
Vera Sposa livreaza rochia de mireasa

Industria vestimentației pentru mirese a fost provocată să se adapteze și să gasească soluții rapide și benefice astfel încât să se poată susține în noul context generat de pandemia Covid-19.

Boutique-ul multibrand Vera Sposa, cu o experiență de 13 ani pe piața din România, a lansat primul serviciu de vânzare contactless, care le permite viitoarelor mirese să probeze acasă rochia aleasă, fără a o achita în avans. Astfel, clientele pot comanda din selecția Vera Sposa până la 3 rochii, urmând să o achite doar pe cea aleasă pentru ziua nunții.

Prin acest serviciu, rochiile din selecția Vera Sposa sunt disponibile pentru femeile din întreaga țară, iar retailerul anunță că va menține această modalitatea de vânzare și după perioada de carantină.

”Ne-am alăturat mișcării #StamAcasa, dar ne dorim să menținem deschisă relația cu clienții noștri printr-un serviciu de vânzare contactless. Este un moment delicat pentru cei care și-au planificat nunta anul acesta și ne dorim să le fim alături, să îi susținem făcând produsele noastre mai accesibile atât din punct de vedere al modului de achiziționare, dar și din punct de vedere al prețurilor. Până pe 15 mai, toate rochiile din stoc au reduceri de 30%, 50% sau 70%. Posibilitatea de a proba rochia în intimitatea casei nu este doar un instrument util de a ne adresa viitoarelor mirese, ci și o modalitate reconfortantă pentru acestea. Ele au 24 de ore pentru a analiza rochia, pot face fotografii și schimba păreri cu prietenele sau cu familia. Tot în aceste 24 de ore se pot decide dacă doresc să păstreze rochia, să solicite la probă o alta sau să o returneze. ” – Adina Basalic, general manager Vera Sposa

Vera Sposa oferă clientelor posibilitatea de a proba rochia de mireasă la domiciliu și de a face achiziții  cu discount-uri de până la 70%

Serviciul de vânzare contactless se desfășoară în câțiva pași simpli:

  • Primul pas este selectarea modelului de rochie ce urmează să fie livrat pentru probă și comunicarea cu echipa Vera Sposa pentru a stabili mărimea necesară
  • Plata prin virament bancar a sumei de 100 lei reprezentând costul de ambalare și transport. În cazul unei achiziții ulterioare, taxa de transport va fi scăzută din prețul rochiei
  • În cazul în care modelul trimis nu se potrivește, clienta are dreptul să mai solicite, pe rând, încă două rochii. Decizia de retur sau de achiziție va fi anunțată în termen de 24 de ore
  • Plata rochiei alese se va face prin virament bancar, iar rochiile al căror preț este de minim 4 000 lei beneficiază de eventuale retușuri asigurate de Vera Sposa

La începutul acestui an, Vera Sposa a lansat un alt serviciu-pionier pe piața din România, posibilitatea de a închiria rochiile de mireasă haute-couture la 30-40% din prețul de achiziție.

Magazinul multibrand Vera Sposa este prezent pe piața rochiilor de mireasă de peste 13 ani, reprezentând, în România, case prestigioase precum Galia Lahav, Demetrios Platinum, Tina Valerdi sau Nicole Milano. Prezența îndelungată pe piață a permis observarea schimbărilor care au loc la nivelul brandurilor high-end și oferirea unor produse și servicii mereu actuale. Vera Sposa își propune să creeze un nou standard de eleganță oferind viitoarelor mirese consiliere personalizată și o selecție vastă de rochii.