Acorns Nursery a marcat cei 15 ani de la inaugurarea primei sale grădinițe, printr-o gală dedicată performanței în educație și valorilor care au contribuit la evoluția constantă a acestui proiect antreprenorial lansat în 2004: perseverență, entuziasm, pasiune, recunoștință. Toate au ghidat pașii Acorns către acest moment și au contribuit la dezvoltarea unor rădăcini puternice ca actor în educația timpurie din România.
Definiția succesului la Acorns Nursery este reprezentată de ideea de a crește împreună: copii, educatori și părinți, pentru o comunitate mai bună. Curricula educațională britanică aplicată în grădinițele Acorns propune o abordare integrată și menită a îndeplini toate cerințele elevilor prin metode diferențiate de predare. Programul British stimulează inteligența, imaginația și abilitățile fiecărui copil, prin identificarea și celebrarea trăsăturilor care îi fac unici. Toate cursurile și activitățile de la Acorns Nursery se desfășoară în limba engleză și asigură forme de învățare interactivă într-un mediu vesel, motivant și sigur – special construit pentru a se adapta așteptărilor fiecărui copil.
Aproape 1000 de copii poartă astăzi cu mândrie valorile unui Acorns Alumni, iar în cele două grădinițe din București studiază în prezent 120 de copii cu vârsta cuprinsă între 1 și 6 ani.
” În cei 15 ani, am rămas fideli aceleiași viziuni, de a oferi cea mai bună îngrijire și educație copiilor cu vârsta cuprinsă între 1 și 6 ani, urmând curricula britanică și punând accent pe nevoile copiilor, pasiunile, interesele și unicitatea fiecăruia. În centrul acțiunilor noastre se află valorile în care credem și pe care continuăm să le promovăm: bunătate, unicitate, gratitudine, iubire, respect, professionalism, responsabilitate, empatie, implicare, încredere, autenticitate, generozitate, perseverență, pasiune, excelență. Suntem recunoscători că avem oportunitatea de a crește copii uimitori și de a contribui la evoluția sistemului educațional din România, prin proiectele Fundației Acorns.” – Valentina Secara, fondator Fundația Acorns, manager general Acorns Nursery
În cadrul Galei Acorns15 au fost oferite distincții Excellence in Education proiectelor care contribuie la dezvoltarea societății românești prin educație. Aceste distincții au fost acordate pentru:
- Alexandru Găvan pentru proiectul Bucurie pentru Nepal
- Larisa Băltărețu pentru susținerea proiectelor de educație timpurie din România
- Măriuca Talpeș pentru proiectul MERITO
- Suntpărinte.ro, primul site de parenting cu o secțiune dedicată educației timpurii
- Asociația pentru valori în educație pentru implicarea companiilor private din România în îmbunătățirea sistemului educațional
- Roxana Alexandru pentru sprijinirea proiectelor de educație timpurie
- Virgil Ianțu pentru sprijinirea proiectelor de educație timpurie
- ITSY BITSY pentru promovarea educației timpurii la radio
- Anca Vlad pentru susținerea Conferinței de Educație Timpurie
- Dana Războiu pentru proiectul Nație în educație
- Alexandru Tomescu pentru susținerea construirii unei școli de arte frumoase la Mihăileni, satul natal al lui George Enescu
- Simona Cărăbuș pentru susținerea Conferinței de Educație Timpurie
- Loredana Popp pentru susținerea Conferinței de Educație Timpurie
Fondurile strânse în cadrul Galei Acorns15 au fost direcționate către organizarea celei de-a 6-a ediții a Conferinței de Educație Timpurie, un proiect prin care Fundația Acorns oferă educatorilor și învățătorilor din sistemul public de învățământ, acces gratuit la training-uri susținute de experți internaționali în educație. Evenimentul, cu tema Tehnologie și dezvoltarea inteligenței matematice, a avut loc în perioada 6-8 noiembrie în București și 9 noiembrie, în Suceava.
Despre Acorns Nursery:
Curricula Acorns urmează un program variat, individualizat de învățare, cunoscut în Anglia sub denumirea de „Etapa fundației timpurii”. În cei 15 ani de activitate, Acorns Nursery, prin Fundația Acorns și Centrul pentru Educație Timpurie First7, a devenit lider în instruirea profesorilor conform standardelor britanice. Printre realizările Acorns se numără:
- Prima organizație care a obținut premiul Investors in people standard;
- Deține premiul Every Child Matters 2011-2014;
- Este afliată la Council of British International Schools (COBIS) și International British School of Bucharest;
- Este membră a British Association for Early Childhood Education, National Literacy Trust (UK) și the National Children’s Bureau (UK);
- Acorns Nusery a inițiat și continuăm să se implice în proiecte de responsabilitate socială legate de îngrijirea copiilor și educația timpurie.