Magicienii spaţiului: Cine sunt arhitecţii care au creionat unele dintre cele mai cunoscute restaurante din București şi ce mai pregătesc pentru scena locală?
Şi-au pus semnătura de arhitect pe unele dintre cele mai proeminente localuri din Bucureşti, restaurante recunoscute drept cele mai cochete şi importante din Capitală şi chiar din ţară, locuri în care se mănâncă dumnezeieşte, iar atmosfera e din acelaşi spectru. În fiecare umbră care cade la ceas de seară, în fiecare culoare care înnobilează pereţii, în fiecare colţ, în fiecare spaţiu deschis, îi descoperiţi, fără să ştiţi, pe cei ale căror impresii le veţi citi în rândurile următoare. Simţiţi-vă ca acasă!
Victor Grosu (Grosu Art Studio) a amenajat: Caju, Daimon Trattoria, Dancing Lobster, Decadence Restaurant & Bar, Gallo Nero, Hotelul Intercontinental, Hotelul Unirea din Iaşi, Il Locale, Joseph by Joseph Hadad, Naneti, Crosta Kitchen & Bakery (Chişinău).
Peste 200 de proiecte din domeniul ospitalităţii au trecut până acum prin mintea şi creativitatea lui Victor Grosu, atât în România, cât şi în străinătate. Spune că, atunci când vine vorba de orice proiect din domeniul restaurantelor sau al hotelăriei, contribuţia lui – şi a echipei pe care o coordonează prin Grosu Art Studio – nu se limitează la arhitectură şi design interior, mergând mai departe, până la a crea un concept întreg al fiecărui spaţiu.
„Procesul începe cu o analiză a pieţei, a zonei în care se lansează respectivul proiect. Identificăm tipul de consumator, nevoile şi preferinţele lui în materie de experienţă culinară şi de leisure. În urma acestei diagnoze, decidem targetul, tipul de serviciu, respectiv tipul de mâncare, atmosfera în care vrem să-l introducem pe client. De aici sunt trasate primele caracteristici ale designului pe care îl propunem“, explică Victor Grosu.
Clientul ajunge, în final, să vadă „scena“, însă la fel de importantă în organizarea spaţiului este şi modalitatea în care sunt amenajate „culisele“. Altfel spus, tot ceea ce stă după cortine, în bucătărie, contează la fel de mult pentru ca servirea să nu fie un fiasco, ci un succes.
„Drumul pe care îl parcurge mâncarea din bucătărie până la masa clientului, felul în care aceasta este prezentată, numărul ospătarilor care acoperă o anumită zonă – toate aceste aspecte sunt elementare pentru layoutul operaţional“, spune Victor Grosu.
Totul trebuie să fie la îndemâna chef-ului care gestionează operaţiunile din bucătărie şi să permită activitatea a minimum doi bucătari în orele de vârf.
„Un restaurant care nu este organizat adecvat şi nu funcţionează corect va fi predispus eşecului.“ Din portofoliul lui Victor Grosu fac parte, printre altele, Dancing Lobster – restaurant cu specific portughez din Bucureşti, Caju şi Joseph – ambele deţinute de Joseph Hadad, Il Locale – restaurant pe malul Lacului Herăstrău, hotelul Intercontinental şi lista continuă. Multe dintre ele i-au adus premii menite să încununeze ideile pe care le-a răsucit în minte până când totul a fost gata pentru primii oaspeţi.
„Ne place să fim deschizători de drumuri, să lansăm trenduri în domeniul HoReCa, să schimbăm peisajul barurilor, al cafenelelor şi al restaurantelor, de aceea lucrăm la mai multe proiecte în ţară. Cel mai recent lansat este Simţuri Café, în Craiova. În 2018, hotelul Unirea din Iaşi a fost reinaugurat cu un design interior nou, semnat de noi.“
Celula de bază a unui restaurant este masa de două persoane, care poate fi mutată şi reaşezată şi în alte configuraţii, astfel încât să fie primitoare atât pentru cei care vin să mănânce singuri, cât şi pentru cupluri sau pentru grupuri de trei, patru ori mai multe persoane.
„De la forma şi gradul de confort al scaunelor până la textura placajelor de pe pereţi şi instalaţiile de iluminat, orice detaliu contează în obţinerea atmosferei ideale.“
Între 5 şi 10% din investiţia pe care o face proprietarul localului în amenajare ajunge la echipa de arhitecţi, cel puţin în cazul Grosu Art Studio. Iar clienţii par să aprecieze fiecare bănuţ cheltuit. Tocmai de aceea, spune Victor Grosu,
„… acesta este cel mai bun moment de a deschide un restaurant în Bucureşti, pentru că oamenii sunt din ce în ce mai interesaţi de experienţa pe care le-o oferă locul în care iau masa, fie că vorbim despre un mic-dejun relaxat cu prietenii sau de o cină de afaceri. În acelaşi timp, nu mai există nicio scuză pentru o farfurie sau o servire slabă.“
Proiectele vin în continuare pentru arhitectul Victor Grosu, care, de pildă, la sfârşitul lui 2019, lucra, printre altele, la reconstrucţia reţelei de cofetării Nedelya şi la remodelarea restaurantului Bolta Rece din Sibiu – unde, potrivit datelor din presa locală, ar urma să funcţioneze şi o berărie, o cafenea şi o cofetărie.
În total, peste 20 de proiecte stau pe biroul lui Victor Grosu astăzi, media anuală fiind de 55, cu o perioadă de implementare de aproximativ nouă luni.