Restaurantul Lotca s-a deschis lângă Bacău, în prima etapă de dezvoltare a resortului-destinație ARCA

29/06/2023

În weekendul 21-22 mai, în comuna Blăgești, la 30 de km de Bacău, a fost inaugurată cherhanaua Lotca, marcând astfel debutul unui proiect turistic inovator care se va întinde pe 130 de hectare.  

Turiștii prezenți în cele două zile de Soft Opening s-au putut bucura de un preview al meniului creat de Chef Ștefan Popescu și de ambientul ce poartă semnătura biroului de arhitectură și design interior Yellow Office, în care mobilierul și decorațiunile au fost create de producători și artiști locali. 

Atât meniul, cât și designul Lotca au drept sursă de inspirație natura, pe care creatorii cherhanalei cu ponton își propun să o aducă în centrul unei experiențe culinare unice.  

”Dialogul între natură, arhitectură și gastronomie se reflectă atât în alegerea materialelor – pardoseala realizată cu pietre din râul Bistrița, aflat în vecinătatea sitului, primul registru al fațadelor placat cu piatră cochiliferă, vegetația abundentă adusă în interior – dar și în detalii precum medalioanele de rășină, realizate de artista Diana Manole, în care o serie de elemente naturale colecționate de pe domeniul ARCA,  plante și osaturile unor pești, au fost folosite ca matrițe pentru realizarea unui perete decorativ”, Arh. Vladimir Mîndru, Yellow Office.  

Pentru că varietatea de pește crescut sustenabil în iazurile ARCA vine cu o savoare unică, specialitățile pescărești pe bază de sturion, păstrăv sau crap, reinterpretate de Chef Ștefan Popescu, sunt vedetele meniului. Și iubitorii de carne sau preparate vegetariene își vor găsi gustul preferat în meniul Lotca, savoarea acestora fiind potențată de legumele și fructele cultivate pe domeniul ARCA.  

Despre ARCA, resortul-destinație care își propune să redefinească relaxarea  

Dezvoltat în jurul unei ferme piscicole, ARCA își propune să ofere un paletar de locuri și experiențe de petrecere a timpului liber, devenind astfel un resort-destinație pentru turiștii interni și internaționali. 

”Ne dorim ca fiecare zi petrecută la ARCA să fie o călătorie printre o mulțime de întâmplări, aventuri, lecții și povești care fac ca timpul să curgă cu sens, iar la fiecare vizită, clienții noștri să fie surprinși cu ceva nou. Piesă cu piesă, ca într-un puzzle ce se descoperă treptat, ne dorim să creăm un loc al trăirilor autentice, un loc unde oamenii să se simtă prețuiți, să se încarce cu o stare de bine și cu amintiri din cele mai frumoase. Este o călătorie în care ne dorim ca oaspeții să ne fie camarazi, să avem un schimb permanent de informații și păreri”, Adelina Rusu, fondatoarea ARCA.  

Într-o primă etapă de dezvoltare, au fost deschise: cherhanaua Lotca, salonul pentru evenimente Foliage, ambele cu ponton peste iazul central al resortului și Poof, un parc artizanal care va servi drept spațiu de relaxare și promenadă pe malul lacului, dar și loc de desfășurare pentru evenimente culturale.  

În iulie 2022, complexul de Tiny Houses și apartamentele ARCA vor fi incluse în circuitul turistic, în această etapă urmând să fie deschise si terenurile de tenis și padel, dar și un parc pentru copii. În cursul anului 2022, la ARCA vor fi amenajate 3 rezervații cu diverse specii de căprioare și cerbi, zonă de picnic cu căprioare pe malul lacului, iar turiștii se vor putea bucura de tururi ghidate la bazinele cu pești. Tot în 2022, se va lansa propria linie de delicatese pescărești ”by ARCA”, pregătite după rețetă proprie în hala de producție de pe domeniu.  

Pentru că planul de dezvoltare a complexului include și alte restaurante aprovizionate cu cât mai multă materie primă din producție proprie, până în anul 2024, la ARCA vor fi înființate: sere, microferme de bovine, fazani, rațe domestice și păsări, plantație de zmeură, livezi cu pomi fructiferi, mure și coarne, dar și o zonă dedicată apiculturii. Tot până în 2024, resortul își propune să producă energie verde, iar până în anul 2026, vor fi inaugurate hotelul ARCA și un centru de wellness. TEST